Ceea ce am căutat a fost flexibilitate, adaptată în acelaşi timp pe specificul pieţei din România, întrucât suntem reglementaţi de Banca Naţională şi trebuie să ne încadrăm în anumiţi parametri din punct de vedere al raportărilor, pentru a fi în linie cu cerinţele impuse de această instituţie.
Deutsche Leasing International este o companie germană, înfiinţată în urmă cu 45 ani pentru a oferi suport producătorilor de echipamente din domeniul prelucrării metalului, a plasticului, agriculturii, tipografic sau al utilajelor industriale. Extinderea activităţii acestora în afara ţării a atras după sine şi expansiunea companiei de leasing în aproape toată Europa, în SUA şi în China.
În România, Deutsche Leasing a intrat în vara anului 2008 din dorinţa de a le putea oferi partenerilor săi de aici aceleaşi condiţii de finanţare ca în orice altă ţară. Momentul deschiderii office-ului a fost, în acest caz particular, unul pozitiv deoarece compania şi-a putut construi un portofoliu curat de clienţi, eliminând din start problemele cu care se confruntă acum alţi jucători ai pieţei.
Pentru a-şi putea gestiona business-ul în mod eficient, Deutsche Leasing a căutat un sistem informatic integrat care, fără să fi fost dezvoltat special pentru sine, să-i poată acoperi şi cele mai complexe şi specifice nevoi.
Alegerea Charismei s-a făcut luându-se în considerare atât raţiuni de management, aşa cum susţine IT Managerul, cât şi operaţionale, practice. “Ceea ce am căutat a fost flexibilitate, adaptată în acelaşi timp pe specificul pieţei din România, întrucât suntem reglementaţi de Banca Naţională şi trebuie să ne încadrăm în anumiţi parametri din punct de vedere al raportărilor, pentru a fi în linie cu cerinţele impuse de această instituţie. Acesta a fost un factor important în alegerea unei companii şi a unei soluţii locale, care să cunoască foarte bine piaţa, cerinţele BNR şi să ne fie un partener de încredere pentru a ne desfăşura activitatea în mod corect.”
Din punct de vedere al funcţionalităţilor şi posibilităţilor reale de adaptare a soluţiei la specificul companiei sale, IT Managerul, punctează: “Un rol important l-a jucat partea de contabilitate, acoperită foarte bine de Charisma, la acel moment fiind singura soluţie care funcţiona pe contabilitatea bancară, conform reglementărilor BNR, implementarea noului sistem contabil făcându-se fără un efort deosebit din partea noastră.”
În plus, TotalSoft a oferit și servicii de implementare a soluției software de raportare în vederea realizării raportării specific statutare în relația cu Banca Natională ( ex: raportare la biroul de credite și alte tipuri de raportări solicitate de autoritațile și asociațile profesionale).
Un alt aspect important a fost acela că sistemul Charisma oferit de TotalSoft venea cu un vast know-how în acest domeniu, iar prin modulele sale acoperea majoritatea nevoilor Deutsche Leasing, chiar dacă aceasta se adresa pieţei cu produse complet noi.
Pentru a acoperi toate aspectele de business, Deutsche Leasing şi-a construit o infrastructură software care are în centru, coloana vertebrală, sistemul ERP - Charisma, pe care l-a completat cu o serie de aplicaţii complementare, precum document management, BI, alerter, self-service, web leasing, infrastructura furnizată în intregime de TotalSoft pentru a-i susţine întreaga activitate, indiferent de rapiditatea cu care aceasta va creşte sau se va diversifica.
Adaptarea soluţiei şi adăugarea de noi module, conform noilor cerinţe din piaţă, se fac permanent. Astfel, un modul de leasing pe web este cea mai nouă solicitare a celor de la Deutsche Leasing, modul care le oferă mult mai multă flexibilitate, dându-le partenerilor posibilitatea să facă oferte direct din sistem.
Deutsche Leasing poate aproba o cerere de finanţare, care în medie se încadrează între 150 000 – 200 000 euro, în numai câteva ore, lucru posibil şi datorită infrastructurii software bazată pe Charisma.
În plus, prin dezvoltarea unor funcţionalităţi specifice precum creditul pentru finanţare de stoc, compania poate urmări întregul flux operaţional şi financiar al acordării creditelor pentru bunurile aflate în stocul partenerilor.
Şi pentru ca business-ul merge bine, planurile de viitor dintre cele doua companii sunt de la sine înţelese: “piaţa evoluează, afacerea noastră creşte, cerinţele către Charisma vor continua să existe” Florin Maxim, IT Manager.
România nu este singura ţară în care Deutsche Leasing lucrează cu Charisma. Afacerea din Bulgaria, Austria, Spania, Portugalia şi Brazilia se bazează pe acelaşi sistem.