Charisma Analyzer analizează afacerile a peste 100 de clienți, care, împreună, derulează afaceri de peste 2,5 miliarde Euro

București, 7 iunie 2012


Charisma Analyzer, sistemul de analiză şi prelucrare avansată a indicatorilor de performanţă produs de  TotalSoft, a depășit pragul de 100 de clienți, companii care, împreună, derulează afaceri de peste 2,5 miliarde Euro. Sistemul rulează pe platforma Tableau Software, considerată lider mondial în vizualizarea datelor, și este disponibil atât pe sisteme desktop, cât și pe dispozitive mobile (pe platforme iOS și Android).

„În primul trimestru din 2012 am sesizat o creștere semnificativă a cererilor de soluții de business intelligence. Astfel de soluţii oferă nu doar o imagine a zonelor care pot fi eficientizate, dar pun la dispoziţia managerilor instrumente de previzionare economică extrem de valoroase. Charisma Analyzer şi-a triplat veniturile, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, şi este unul dintre produsele cele mai solicitate din portofoliul Charisma” declară Daniel Ionescu, Sales & Marketing Director, TotalSoft.

Evoluţia crescătoare se înregistrează și la nivel mondial. Unul dintre factorii care influențează cererea de soluții BI este situația economică instabilă, dublată de nevoia executivilor de a se proteja prin luarea unor decizii bine documentate. Gartner estimează o creștere a pieței mondiale de soluţii BI cu 10% în următorul an, sistemele de acest tip aflându-se pe locul cinci pe lista de priorităţi a departamentelor de IT, potrivit unui studiu global anual destinat responsabililor de IT.

Charisma Analyzer susține deciziile de business privind productivitatea, performanța și profitabilitatea unei companii. Produsul oferă posibilitatea realizării de analize și rapoarte pe tot lanțul de decizie (operațional, manageri, directori). Pe lângă setul standard de rapoarte, pe care le actualizează permanent extragând date din sistemele integrate ale companiei (ERP, HR), Charisma Analyzer oferă executivilor avantajul creării cu ușurință de rapoarte financiare ad-hoc în vederea înțelegerii implicațiilor deciziilor luate.

Charisma Analyzer este utilizată de companii precum Henkel România, Fildas, Motoractive, BCR Leasing, Pet Product sau Farmaciile Dona, din diverse verticale industriale:  financiar – bancar, producție, distribuție, farma, retail sau construcții.

Încearcă softul WMS Romania de la Charisma!