Bucureşti, 18 august 2010
TotalSoft, unul dintre cei mai importanţi producători regionali de software, anunţă extinderea facilităţilor sistemului de Warehouse Management dedicat optimizării activităţilor specifice depozitelor. Noile facilităţi asigură automatizarea întregului flux din cadrul unui depozit începând cu recepţia, livrarea, inventarierea şi până la depozitarea şi transferul mărfii intre depozite.
Charisma Warehouse Management se adresează în special companiilor din segmentul distribuţie şi retail a căror eficienţă depinde în mare măsură de urmărirea stocurilor, viteza de rotaţie a acestora, aprovizionarea şi livrările la timp. Un management defectuos al acestor elemente la care se adaugă erori de recepţie în gestiune sau o livrare prea greoaie a pachetelor, nu poate conduce decât la o satisfacţie scăzută a clienţilor şi la pierderi semnificative.
Charisma Warehouse Management vine în întâmpinarea acestor probleme cu o gamă largă de noi funcţionalităţi precum analize de volumetrie, traseu logistic de preluare a mărfii, predicţii de vânzări care permit pregătirea din timp a loturilor de livrat, replenishment automat sau operarea ieşirilor din depozit folosind o metodă configurabilă, inclusiv FEFO (First Expired - First Output). În plus, sistemul asigură eficientizarea procesului de încărcare a mărfii în mijloacele de transport ţinând cont de criterii precum cantitate încărcată versus cantitate maximă admisă, volum încărcat versus volum maxim admis, traseu optim de ridicare a mărfii din depozit calculat în funcţie de distanţele de transfer din depozit în zona de livrare, numărul de drumuri necesar încărcării întregii mărfi, durata şi operatorii care efectuează transferul.
Toate funcţionalităţile care adresează problemele de recepţie, depozitare şi livrare a mărfii pot fi accesate utilizând dispozitive mobile, opţiune care permite operarea inventarului, a intrărilor / ieşirilor de marfă prin scanarea codurilor de bare din orice punct al depozitului.
Rezultatele imediate ale implementării unui astfel de sistem se traduc prin creşterea capacităţii de stocare datorită optimizării spaţiului din depozit, minimizarea pierderilor de marfă datorate expirării produselor din stoc, livrarea mărfii într-un timp şi cost optim, creşterea acurateţii informaţiilor despre depozitele administrate, eficientizarea fluxului de materiale, creşterea productivităţii şi reducerea costurilor cu operatorii din depozit, aceastea fiind de altfel cele mai mari provocări ale distribuitorilor şi retailerilor.
Charisma Warehouse Management face parte din Charisma Business Suite şi se integrează perfect cu sistemul ERP al TotalSoft, sau cu orice alt sistem de gestiune a resurselor unei companii.
Încearcă soft WMS de la Charisma!
18
AUG 2010