Creştere de peste 15% a cifrei de afaceri pentru semestrul I

 

Bucureşti, 10 august 2010
 
TotalSoft, unul dintre principalii producători regionali de software, anunţă o cifră de afaceri de 10,4 milioane de Euro pentru prima jumătate a anului 2010, din care EBITDA reprezintă 1,66 milioane Euro. Astfel, pe fondul aprofundării crizei financiare cu care se confruntă România, şi care a afectat inclusiv piaţa IT&C, TotalSoft a înregistrat o creştere de peste 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. 
 
Veniturile obţinute de TotalSoft în această prima jumătate a anului provin în proporţie de 50% din  vânzarea Charisma Business Suite, restul fiind generate de celelalte linii de busines pe care TotalSoft le are în portofoliu. Cea mai spectaculoasă evoluţie a acestui semestru a întregistrat-o divizia de project management care a realizat, din vânzarea sistemului Primavera şi a serviciilor adiacente,  o cifră egală cu cea realizată de această divizie în întreg anul 2009. 
 
Prima parte a anului 2010 a  fost marcată de deschiderea a două noi office-uri TotalSoft, în Bulgaria şi Grecia, de mutarea companiei într-un sediu ultramodern, de clasa A, precum şi de intrarea produselor sale pe noi pieţe internaţionale, în Austria, Ucraina şi Arabia Saudită.
 
“Rezultatele înregistrate de TotalSoft în acest semestru ne îndreptăţesc să credem că la finele anului ne vom realiza obiectivele asumate, o cifră de afaceri care să depăşească 20 mil Eur.  TotalSoft este, de altfel, printre foarte puţinele companii româneşti de software care au realizat o profitabilitate semnificativă în anul 2009, situaţie pe care intenţionăm să o repetăm şi anul acesta.” declară Liviu Drăgan, General Manager, TotalSoft.
 
Creşterea cifrei de afaceri s-a datorat ca şi până acum portofoliului mare de clienţi, extinderii proiectelor la nivel regional şi adaptării strategiei conform noilor condiţii de piaţă, prin dezvoltarea de produse, facilităţi şi servicii noi.
 
Criza financiară  a pus TotalSoft, din punct de vedere al produselor şi serviciilor oferite, în faţa unor noi provocări. Astfel, compania a lansat în această perioadă versiuni noi de produse, cu funcţionalităţi menite să combată efectele crizei. Dintre acestea se disting: sistemul Charisma Collection, îmbogăţit cu un modul de remarketing proiectat special pentru a gestiona procesul de revânzare a bunurilor recuperate de la clienţii ajunşi în imposibilitate de plată, Charisma Medical Software, sistem care oferă acum funcţionalităţi de programare la consultaţii medicale şi de accesare a rezultatelor investigaţiilor on-line, platforma de tip e-procurement Charisma Cost Control, pentru optimizarea proceselor de achiziţie, şi Charisma Analyzer, prima soluţie de business intelligence din lume disponibilă pe dispozitive iPad.  Mai mult, TotalSoft a lansat în premieră pentru piaţa locală, cursuri profesionale de analiză de business confom metodologiilor internaţionale. 
 
Printre clienţii importanţi care s-au alăturat portofoliului TotalSoft în această primă parte a anului 2010 se numără MIC.RO, NLB Leasing Serbia, Henkel România, SAUDI ARAMCO TOTAL Refining and Petrochemical Company Arabia Saudită, Deutsche Leasing Austria sau Anima Specialty Medical Services (reaţeaua de clinici medicale a A&D Pharma). 
 
Pentru partea a doua a anului, TotalSoft pregateşte o serie de lansări noi, cea mai importantă fiind Charisma 2011, o nouă versiune a sistemului informatic de gestiune a resurselor unei companii care va marca un punct  de cotitură pe piaţa soluţiilor ERP. 

Încearcă software financiar de la Charisma!