Hervis Sports externalizează calculul salarial către TotalSoft

 

București, 5 iulie 2011
 
Hervis Sports România, parte a Grupului Spar Austria, cu operațiuni în 6 țări europene și o cifră globală de afaceri de 11,23 miliarde euro, a ales TotalSoft pentru furnizarea de servicii de calcul salarial şi administrare de personal. Hervis Sports comercializează, prin intermediul celor 10 magazine din România, produse aparținând celor mai puternice mărci sport din lume - Adidas, Nike, Puma, Columbia, Mammut, Wilson, Kettler, Scott etc - dar și mărci proprii, cum ar fi Kilimanjaro, X-Fact, Denali, Benger, Seems etc.
 
Hervis Sports are în prezent o echipă de peste 150 oameni și intenționează să crească această cifră până la finele anului, prin deschiderea de noi magazine. Parteneriatul cu TotalSoft, cel mai important furnizor de servicii de outsourcing salarial din România, s-a realizat pe fondul strategiei de extindere a afacerii și a nevoii de a avea alături un furnizor prompt, indiferent cu cât ar crește numărul de angajați. 
 
„Am căutat un partener care să preia întrega responsabilitate a activității de resurse umane și salarizare și să ne ofere libertatea de a ne concentra asupra planurilor de extindere la nivel național. La selecția TotalSoft au contat mult referințele foarte bune pe care compania le are în domeniul outsourcing-ului salarial, dar și faptul că utilizează o platformă software foarte bine cotată în piață” a declarat dl Cătălin Pozdarie, Director General.
 
Pe lângă calculul salarial cu ajutorul Charisma payroll software, care va trece exclusiv în atribuțiile TotalSoft începând cu luna august, contractul prevede şi prestarea de servicii de administrare de personal, inclusiv depunerea declarațiilor obligatorii la autoritățile statului.
 
Serviciile oferite de TotalSoft au la bază sistemul Charisma HCM, soluţie preferată de către 500 de organizaţii, naţionale şi multinaţionale, din domenii de activitate precum financiar-bancar, servicii, distribuţie, retail, medical-farmaceutic, producţie, construcţii, proiectare, utilităţi, instituţii publice. Cu acest sistem sunt gestionate salariile a peste 10% din forţa de muncă activă a României şi sunt calculate peste 25% dintre cele circa 130,000 de salarii gestionate în regim de outsourcing.