În data de 19 mai 2010, revista Business Magazin a lansat a V-a ediţie a anuarului “100 tineri manageri de top”. Unul dintre laureaţii industriei IT&C pentru anul 2009 a fost Directorul Charisma Enterprise, Daniel Mateescu, acesta fiind şi primul manager din TotalSoft care primeste aceasta valoroasa distincţie. Procesul de selecţie a fost unul extrem de riguros, juriul fiind format din trei head-hunteri, la curent cu practicile şi tendintele managementului modern: George Butunoiu Consulting, Hart Human Resources Consulting şi Total Business Solutions.
Realizarea este cu atât mai deosebită cu cât, managerii care apar alături de Daniel Mateescu fac parte din companii multinaţionale precum Romtelecom, Orange, Vodafone, Cosmote sau Microsoft.
Aceasta distincţie confirmă încă o dată nu doar performanţele remarcabile din punct de vedere business al soluţiilor Charisma ERP & HCM, cât nivelul de profesionalism regăsit şi la nivelul managementul TotalSoft, o companie care a anunţat deja ca direcţie strategică, promovarea specialiştilor proprii în cercul experţilor în soluţii complexe de business.
Mai multe detalii puteţi găsi în articolul ataşat.