Tehnologia BI care stă la baza Charisma Analyzer este din nou lider în Gartner Magic Quadrant

București, 12 februarie 2016
 
TotalSoft anunță clasarea Tableau Software, tehnologia care stă la baza Charisma Analyzer, în categoria "Leaders" a ultimului studiu de piaţă furnizat de Gartner, “Magic Quadrant for Business Intelligence and Analytics Platforms report”. Pentru al patrulea an consecutiv, liderul mondial în cercetare și consultanță în tehnologia informației, Gartner, confirmă competența deosebită a Tableau Software pe piața instrumentelor de raportare de business. 
Raportul Gartner publicat anul acesta pentru piața de Business Intelligence și Analytics are o semnificație aparte, reflectând în mod oficial schimbarea radicală survenită la nivel global în analizele moderne. Gartner anunță trecerea de la raportarea condusă de departamentele de IT la cea de tip self-service, în care utilizatorii de business joacă cel mai important rol. Companiile caută solutii BI moderne, care oferă posibilitatea utilizatorilor non-IT să-și creeze singuri analizele, într-un mod simplu și rapid.
 
“Charisma Analyzer este un intrument de business, utilizatorii putându-și crea analize complexe printr-un simplu drag&drop. Avantajul sistemului este acela ca ajuta specialiştii din Vânzări, Marketing, Financiar sau top management, cu atribuţii în zona de strategie şi analiză a activităţii firmei, să-şi construiască rapid o imagine corectă asupra evoluţiei unui proiect sau activităţi cu implicaţii la nivel de departament, divizie sau la nivelul întregii firme.” Radu Ciucă, Business Intelligence Manager.
 
TotalSoft a trecut sistemul de business intelligence Charisma Analyzer pe tehnologia Tabeau Software din anul 2011, atât varianta desktop, cât și cea pe dispozitive mobile. S-a ținut cont atunci de performanța tehnică a tehnologiei, precum și de aprecierile analiștilor care considerau că este soluția BI cu cel mai ridicat nivel al satisfacției clienților, cu cel mai ridicat grad de utilizare la nivel de companie, dar și cu cel mai înalt scor de calitate.
Trecerea Charisma Analyzer pe platforma Tableau Software a dus la reducerea semnificativă a timpilor de implementare și de adaptare a aplicației la cerințele clienților. Avantajele acestei tehnologii se traduc, din punct de vedere funcțional, prin asigurarea celui mai înalt standard de vizualizare și analiză a datelor din industrie, dar și prin transformarea sistemului într-un instrument simplu și ușor de folosit, conceput pentru utilizatorii mai puțin familiarizați cu IT-ul.
 
Soluţia Charisma Analyzer este utilizată de companii precum Orange, Telekom, Caroli, Mediplus, Auchan România, Deutsche Leasing România, Pet Product, Farmaciile Dona, Nexxon, Lashez, Agricover, Alfredo, AlpinLux, AnaPan, AnaHotels, Carmistin, Eurolines, GSK, Tinmar, Titan Masini Grele, Fildas, MedLife, Raiffeisen Leasing Romania, BNP Paribas Austria, BNP Paribas Luxemburg, ARC Brasov, ICCO Grup, Fomco, Cis Gaz, Alpin Lux, Altimex, Sola, Profipet, Credius, Avantaj Credit sau Bibas.

Mai multe informații despre Charisma Analyzer pot fi găsite aici.