TotalSoft a angajat peste 100 de programatori și consultanți în doar 6 luni

TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, a angajat peste 100 de programatori și consultanți în doar șase luni, în urma unor programe personalizate de recrutare, precum și prin programele TotalSoft Academy - dedicate tinerilor absolvenți de facultate și masteranzilor. Ca urmare a succesului acestui val de recrutări, compania va continua aceleași inițiative de atragere a talentelor și în 2020.

Nevoia măririi echipei a apărut în contextul creșterii investițiilor companiei în decursul anului precedent la peste 4 milioane de euro pentru dezvoltarea de noi produse, precum și a celor existente, cu accent pe integrarea tehnologiilor AI, IoT și chatbot în aplicațiile de business Charisma. Întrucât investiția trebuia susținută și din punct de vedere al resurselor umane, compania și-a asumat provocarea de a angaja peste 100 de programatori și consultanți în șase luni, în intervalul mai – noiembrie 2019. Astfel, echipa locală TotalSoft a integrat noi ingineri software mid level și seniori, cu experiență în tehnologiile .NET, C#, React JS, consultanți cu experiență în domeniile producție, agricultură, leasing sau retail, dar și juniori pentru pozițiile de developer, consultanți tehnici și de business.
 
„Am căutat colegi care urmează aceleași valori după care ne ghidăm la nivel de organizație, respectiv inovație, spirit de echipă, curiozitate, orientare spre rezolvarea problemelor, integritate și transparență, grijă față de clienți și colegi. Pe de altă parte, noi le-am oferit un mediu prielnic dezvoltării lor profesionale, cu accent pe training-uri bine definite și implicare constantă din partea mentorilor care le-a facilitat integrarea în echipe și business”, a declarat Cosmin Ciobanu, HR Director TotalSoft.
 
Mare parte dintre noii colegi, circa 60 de juniori angajați pe pozițiile de developer sau consultanți tehnici și de business, au provenit din programele dedicate tinerilor absolvenți de facultate și masteranzilor, derulate sub denumirea TotalSoft Academy. În 2019 s-au organizat două astfel de programe, cu o durată de două luni fiecare. În acest caz, procesul de recrutare este unul constant, numeroși absolvenți fiind integrați în echipe la finalizarea programului, unde se dezvoltă cu suportul și încurajarea permanentă a mentorilor. În următorii trei ani, necesarul de talente va fi asigurat în mare masură din astfel de programe și din programe de trainee.
 
Peste 40 de persoane au fost atrase în companie prin programe de recrutare, gândite ca proiecte unice de găsire și atragere de talente
 
„TotalSoft îmbrățișează, de asemenea, provocările mixului generațional, mizând pe o distribuție echilibrată a vârstei colegilor, parte a principiului nostru de diversitate în ceea ce privește capitalul uman. Structura caracteristică unei “companii de produs” și tipul proiectelor derulate, ne permit să oferim noilor colegi cariere complexe și opțiuni multiple de dezvoltare, indiferent că vorbim despre juniori, seniori sau persoane cu dizabilități”, a adăugat Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.
 
Per total, reușita atragerii unui număr mare de candidați și integrarea a peste 100 de oameni în echipa TotalSoft într-un timp scurt s-a bazat și pe un mix de elemente diferențiatoare care propune o integrare facilă a noilor colegi, precum și pregătirea monitorizată și evaluarea constantă care să răspundă cerințelor businessului, structura foarte clară a training-urilor, alături de transparență și implicare din partea mentorilor. Trainingul general de business detaliază structura pieței, profilul clienților, înțelegerea generală a mediului de business, precum și a diverselor modele de business din numeroase industrii care pot fi pliate pe produsele TotalSoft. Mai mult, compania pune la dispoziția noilor angajați metodologii consacrate de lucru și continuarea mentoratului după angajare, pe o perioadă de trei luni. 

La Charisma găsești întotdeauna servicii de înaltă calitate, acreditate și cu o vastă experiență. Alege unul dintre pachetele noastre de servicii, precum: Charisma medical software, Charisma HCM, Charisma ERP si multe altele.