TotalSoft anunță deschiderea unei subsidiare în Austria

București, 25 iunie 2012

TotalSoft, producătorul regional de software de business, membru al grupului Global Finance, anunță deschiderea unei subsidiare în Austria în vederea consolidării prezenței sale europene. Noul birou face parte din strategia de expansiune internațională care vizează, în următorii 3 ani, creșterea ponderii veniturilor din extern până la 50% din cifra de afaceri a companiei.
 
Investiţia este estimată a se ridica, până la sfârşitul acestui an, la circa 300 000 Euro, cifră care se aşteaptă a se amortiza prin contractele noi încheiate până la finele lui 2012.
 
Cu o cifră de afaceri de 25M Euro în 2011 şi un portofoliu internațional de clienți în 25 de țări precum Germania, Suedia, Franța, Polonia, Ungaria sau Cehia, TotalSoft este cel mai mare producător de soluţii ERP din CEE. Oferta sa include de la sisteme complexe de gestiune a resurselor (ERP) și până la dezvoltarea de proiecte custom, soluții care susțin operațiunile multi-țară ale unor grupuri precum Deutsche Leasing, BNP Paribas sau Medicover. De asemenea, TotalSoft oferă servicii și soluții de project management de nivel mondial unor companii regionale cheie din domeniul Energiei și Petrol & Gaz. 
 
Noua subsidiară va oferi suport local clienților din țările vorbitoare de limbă germană, dar şi din Polonia, Slovacia, Ungaria şi Republica Cehă. Managementul biroului și operațiunile administrative sunt conduse de Marc Breit, cu un background în domeniul IT și în operațiuni de strategie de peste 15 ani, dar și cu o  experiență de 5 ani în domeniul serviciilor financiare.   
 
“TotalSoft este unul dintre cei mai importanți jucători ai pieței IT din CEE, cu un portofoliu impresionant de clienți naționali și internaționali. Acesta reprezintă un potențial uriaș și o fundație solidă a expansiunii noastre internaționale, atuuri dublate de o echipă apreciată pentru flexibilitatea și pasiunea cu care tratează fiecare proiect. Sunt convins că piața din Austria va genera oportunități importante pentru TotalSoft deoarece multe companii multinaționale au sediul central în Viena” apreciază Marc Breit, Managing Director, TotalSoft Austria.
 
TotalSoft deserveşte încă din 2007 companii austriece importante și se așteaptă ca prezența locală să aibă un impact pozitiv în adopția soluţiilor Charisma, a competenţelor de project management şi dezvoltare software la cheie în domenii precum Oil & Gas, Leasing, Healthcare și Services, domenii în care compania deține atât expertiză, cât și referințe puternice.