12
NOV 2010
Bucureşti, 12 Noiembrie 2010
TotalSoft, producătorul român de software, parte a Global Finance, organizează în zilele de 17-18 noiembrie 2010, la Hotel Radisson Blu, unul dintre cele mai importante evenimente de business din România, Zilele Charisma.
Evenimentul este organizat în luna noiembrie a fiecărui an şi a fost creat special pentru a reuni clienţii suitei Charisma. Ajuns la a şasea ediţie, Zilele Charisma s-au transformat într-un eveniment de anvergură al mediului de afaceri românesc. Cu peste 600 de participanţi confirmaţi, reprezentând 350 de companii naţionale şi multinaţionale, din toate sectoarele de activitate, evenimentul reuneşte cea mai mare comunitate de business creată în jurul unei soluţii software B2B, comunitatea Charisma.
Pe lângă prezentarea celor mai importante proiecte sub forma unor studii de caz, evenimentul include sesiuni tehnice pe scenarii reale de business, în 4 săli simultan, punctând cele mai noi funcţionalităţi adăugate portofoliului de soluţii Charisma. TotalSoft va prezenta în premieră noua generaţie Charisma ERP 2011, produsul fanion al companiei, dar şi o serie de instrumente inovative de analiză a indicatorilor de performanţă în timp real, accesaţi prin dispozitive mobile. Invitaţii vor putea evalua singuri Charisma Analyzer şi Charisma Cell Monitor, primele instrumente de business intelligence dezvoltate pe iPad.
Lansarea Charisma ERP 2011 va marca cel mai important moment din istoria de peste 10 ani a produsului. Noua soluţie aduce, pe lângă o schimbare tehnologică semnificativă care îmbunătăţeşte conectivitatea cu alte platforme şi simplifică definirea unor fluxuri de business pe specificul fiecărui client, şi module complet revizuite. Dintre cele mai complexe module care vor fi prezentate se disting: modulul de management al depozitelor Charisma WMS (Warehouse Management System), care permite extinderea aplicării sistemului şi în depozite mari, şi modulul de Replenishment, care transformă procesul de aprovizionare într-un proces “inteligent”, realizat automat de sistem pe baza datelor deja existente şi, mai ales, a celor pe care le cumulează în timp.
TotalSoft va anunţa proiectele de viitor şi tehnologiile pe care se vor orienta soluţiile Charisma în următorii ani, dar şi intenţiile de dezvoltare internaţională.
Zilele Charisma se vor încheia şi anul acesta cu o petrecere destinată clienţilor TotalSoft, presărată cu premii şi invitaţi de marcă, petrecere care va sărbători atât creşterea remarcabilă avută de companie într-un an de criză, dar şi un nou an de colaborare cu partenerii săi de afaceri.