București, 16 aprilie 2014
Marți, 15 aprilie, Ziarul Financiar a organizat cea mai importantă conferință a anului dedicată agriculturii românești“Agricultura în Block-start pentru cursa de 8 miliarde de euro a fondurilor UE”. Evenimentul a fost onorat de ministrul de resort, instituțiile statului responsabile cu finanțarea, agricultori, precum și alte companii implicate în industrie. TotalSoft, în calitate de partener oficial de software al industriei agricole, a fost reprezentată de dl Liviu Drăgan, CEO, care a dezbătut tema motoarelor din spatele agriculturii românești, alături de Azomureș, Rodbun, APIA și Cooperativa Agricolă Dobrogea Sud.
“După trei ani de lucru cu companii din agricultură, mărturisesc că am o admiraţie totală faţă de acestea pentru că văd ce investiţii fac şi cât sunt de preocupați managerii să aibă informaţii în timp real, să urmărească culturile până la nivel de solă, profitabilitatea, contractele de arendă, costurile şi transferul lor în caz de calamitate. Această maturizare a agriculturii, prin adoptarea soluțiilor informatice, este un semn extrem de bun. Dacă acum agricultura are o pondere de sub 10% din Produsul Intern Brut, cred că domeniul are potențial extraordinar de creştere naturală, prin maturizare şi prin investiţie” a declarat cu această ocazie Liviu Drăgan, CEO, TotalSoft, singurul producător de software de business din România care oferă un sistem informatic integrat dezvoltat special pentru această ramură de activitate.
TotalSoft se adresează pieței cu Charisma for Agriculture, un pachet complex de soluții software care prin compatibilitatea cu hărțile APIA înlătură orice posibilă eroare de raportare. Pregătirea și gestionarea culturilor până la cel mai mic detaliu, posibilitatea raportării acestora și a operațiilor tehnologice executate într-un anumit an agricol, rapoarte financiare în timp real sunt doar câteva dintre aspectele cărora Charisma for Agriculture le acordă o atenție sporită.
TotalSoft domină piaţa soluţiilor software dedicate agriculturii, cu peste 25% cotă de piaţă, având în portofoliu companii precum TCE 3 Brazi, Maria Trading, Rodbun, Carmistin, Avicarvil, Cicalex sau Canah Internațional.
Pentru a planifica o demonstraţie gratuită a soluţiei puteţi accesa adresa https://www.charisma.ro/demo.
Mai multe informații despre starea actuală a agriculturii, precum și despre perspectivele sale până în anul 2020 vă invităm să citiți pe larg în Ziarul Financiar: http://www.zf.ro/zf-24/in-agricultura-vor-intra-19-mld-euro-pana-in-2020-startul-in-mai-2014-12470972