17
MAI 2017
Charisma HCM, liderul pieței soluțiilor software destinate managementului resurselor umane sunt prezente la HR Summit Timișoara, eveniment care are loc în zilele de 17-18 mai 2017 la Incuboxx, laboratorul de afaceri în IT&C. Mihai Găvan, HCM Operations Director, moderează cea de-a doua zi a evenimentului dedicată dezbaterii unor teme variate, de la noile modele de leadership, adaptarea politicilor globale de HR la specificul țării sau rolul planificării carierei în procesul de retenție al angajaților.
Cu o experiență de 20 ani în crearea de soluții software pentru domeniul HR-ului și cel mai complet sistem de pe piață, TotalSoft s-a impus ca o companie inovatoare, care lansează trendurile în industrie. Charisma HCM a fost primul sistem software românesc care a oferit pieței o soluție de self service HR pentru angajați (2004), precum și soluții integrate de management al talentelor și evaluare de personal (2011).
“Subiectele care preocupă managerii de HR sunt importante în activitatea noastră și în dezvoltarea viitoare a sistemului Charisma. Mă bucur să particip direct dezbaterea comunității de HR din Timișoara și să aflu care sunt provocările cu care se confruntă, precum și ideile inedite pe care le pun în practică” spune Mihai Găvan, HCM Operations Director, TotalSoft.
Summitul de HR din Timisoara, organizat de Libero Events, reunește în fiecare an profesioniști din domeniul resurselor umane, manageri, directori, furnizori de servicii, oferindu-le oportunitatea dezvoltari unui mediu de afaceri durabil în organizațiile din care provin, dar și posibilitatea de networking în cadrul comunității.
Cu 13 ediții la activ și peste 1000 de participanți din mai mult de 600 de companii, HR Summit Timișoara este unul dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate industriei și managementului resurselor umane din România.
TotalSoft și Cu o experiență de 20 ani în crearea de soluții software pentru domeniul HR-ului și cel mai complet sistem de pe piață, TotalSoft s-a impus ca o companie inovatoare, care lansează trendurile în industrie. Charisma HCM a fost primul sistem software românesc care a oferit pieței o soluție de self service HR pentru angajați (2004), precum și soluții integrate de management al talentelor și evaluare de personal (2011).