Bucureşti, 18 iunie 2010
TotalSoft, unul dintre principalii jucători ai industriei româneşti de software, în parteneriat cu ICAP Group, unul dintre cele mai importante grupuri regionale de servicii pentru afaceri din Sud-Estul Europei, anunţă lansarea soluţiei de evaluare a riscurilor financiare şi de creditare, Charisma Financial Risk Assessment.
În condiţiile în care mediul de afaceri este supus schimbării regulilor în timpul jocului, devenind tot mai instabil şi putin predictibil, cunoaşterea riscurilor financiare sau de creditare devine esenţială pentru asigurarea lichidităţilor necesare dezvoltării oricărei companii. Anul 2009 a cunoscut o creştere fără precedent, de 384%, a datoriilor care au depăşit 90 de zile termenele contractuale , de la 1,113 Mil Ron la 5,385 Mil Ron. Numărul datornicilor (persoane fizice sau juridice) a crescut de la 138,959 în 2008, la 201,667 în 2009. Iar 2010 nu dă semne de ameliorare.
În aceste condiţii, atât instituţiile financiar-bancare, cât şi companii din alte sectoare de activitate, trebuie să fie mult mai vigilente cu potenţialii clienţi, pentru a evita cazurile de insolvenţă sau a incidentelor de plată, şi pentru a valida sau invalida contracte potenţial periculoase. Conform ICAP Databank Romania, în topul segmentelor celor mai afectate de insolvenţă sau faliment se află retailul (40%), urmat de construcţii (15%), producţie (15%), şi real estate (5%).
Charisma Financial Risk Assessment este o soluţie dezvoltată special pentru a oferi informaţii financiare în adâncime, în timp real, care acoperă toţi indicatorii financiari sau non-financiari necesari unei analize de risc. Produsul oferă informaţii complete despre istoricul clienţilor, structura acţionariatului, companii afiliate sau participaţii în alte companii, date de profitabilitate sau rentabilitate, evaluarea riscului sau declaraţiile financiare din ultimii ani.
“În 2009 au fost deschise peste 20,000 de dosare de insolvenţă, şi se estimează că în 2010 cifra va creşte la peste 30,000. Nimic nu este mai neplăcut pentru o companie decât să livreze produse şi servicii pentru care să nu fie plătită, pentru că partenerii de afaceri nu-şi recuperează la rândul lor banii de la clienţi, au datorii la stat sau sunt declaraţi în insolvenţă. Din acest motiv, lansăm un serviciu pe care îl considerăm perfect adaptat vârfului de instabilitate economică, politică şi socială în care ne aflăm după recentele măsuri de austeritate anunţate – şi anume un serviciu care permite o analiză de risc financiar înainte de semnarea oricărui contract comercial” a declarat Daniel Ionescu, Director de Strategie TotalSoft.
Charisma Financial Risk Assessment structurează informaţiile pe categorii de interes, cum ar fi profil companie, evaluare risc insolvenţă, limită de credit, garanţii reale, acţionari şi participaţii, relaţii de afaceri între acţionariat şi alte companii, lichiditate, solvabilitate, declaraţii financiare pentru 5 ani (bilanţ, cont profit şi pierdere), indicatori de scoring, sau comparaţii sectoriale. Soluţia semnalează automat apariţia oricăror evenimente negative, cum ar fi indicatori financiari negativi, incidente de plată, datorii la bugetul de stat, dosare juridice, datorii de asigurări sociale, sănătate sau şomaj în cadrul angajaţilor companiei
Produsul a fost prezentat în premieră în cadrul conferinţei de Management al Riscului de Creditare, primul eveniment din România dedicat acestui subiect crucial, organizată de către ICAP România şi Cycle European, ambii membri ai ICAP Group, în faţa a peste 250 de executivi, directori financiari şi ofiţeri ai birourilor de creditare din companii de top din România.
17
IUN 2010